Dumnezeu nu are pagină de Facebook

Asta nu ne împiedică să-i trimitem mesaje online, să-i cerem sfaturi şi binecuvântări, să aprindem lumânări virtuale şi să transmitem rugăciuni în grup; mai avem niţel şi-o punem de un parastas -_-
A tot aprinde lumânări virtuale sigur ne ajută la ceva important, altfel nu-mi explic fenomenul ăsta de masă. Ne transmitem unii altora tot felul de rugăciuni şi mulţumiri pentru toate cele de parcă Dumnezeu e undeva online, ne contabilizează activitatea religioasă şi acţionează în consecinţă. Ne amăgim conştiinţa.

„Nu merg la biserică da’ las’ c-aprind o lumânare pe Facebook şi îi liniştesc pe toţi” -_- Practicăm aici o religie virtuală, imaginară. La fel vor fi şi binecuvântările şi ajutorul mult aşteptat. Imaginare. Ne imaginam că am trimis o scrisoare şi, la fel de bine, ne putem imagina şi răspunsul. Totul e în mintea noastră.

Ne plângem de soartă, de prieteni, de duşmani, de tot ce mişcă pe planetă. Ne victimizăm : Asta e soarta mamelor, să se sacrifice pentru copiii nerecunoscători. Asta e soarta oamenilor sinceri, să aibă mai puţini prieteni decât duşmani etc. Asta e soarta soţiilor, să fie înşelate de către soţii lor (?!). Mesajele spirituale către aşa-zişii duşmani sunt cele mai inspirate :))

Şi ce facem mai departe ? Rămânem aşa nerezolvaţi ? Nu se cere nicio acţiune din partea noastră, doar aşteptăm miracole până la adânci bătrâneţi? Crezi că-i suficient că transmiţi aici rugăciunile către Dumnezeu ? Eu cred că totul e să-l prinzi online ! Iar El e online în altă parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *