Vrăjitoarea din Oz

img-thing Femeia la 40 de ani. Te devorează la cea mai mică mișcare greșită. Te citește până să deschizi tu gura să spui câte ceva. Știe ce vrea, de ce vrea și cum vrea.

Dacă până acum i-a plăcut ce a văzut în oglindă, acum, brusc, nu-i mai place nimic. Și începe coșmarul. Începe să se tuneze. Dacă nu e de efect machiajul de seară purtat în toiul zilei, nici unghiile și genele false, atunci mai adaugă un pic de botox pe ici, pe colo. Dacă nici așa nu îi place ce vede în oglindă, apelează la artileria grea : implanturile de silicon. Dacă pe la 20 de ani nu am înlăturat un rând de coaste, poate găsim acum ceva de reparat, că tot avem acces la bisturiu. Și, încet-încet, începe să arate ca Vrăjitoarea din Oz. Strident machiată, botoxată și siliconată, urcată pe tocuri de 12 și răcnind orice cuvânt ca să nu-i rateze nimeni prezența.

Singura dată când am avut avut unghii false fusesem model pentru un curs de specialitate. După ce le-am îndepărtat, aproape rămăsesem fără unghii (pentru cele care știu ce înseamnă unghii false cu clips..). S-au refăcut complet în 2 luni. Trebuie să-mi pierd mințile înainte de a-mi mai aplica așa ceva pe unghii.

Genele false ( 2D !!) le aplicasem în speranța că vor înlocui machiajul pleoapelor. Manevră total greșită. Întrebată fiind dacă vreau și volum și lungime, am răspuns afirmativ și după  2 ore de muncă la ele, prima mea întrebare a fost : Cum le pot tăia ?? Uitasem să-i spun că nu am al doilea job ca dansatoare la bară. Erau impecabil realizate tehnic dar exagerat de lungi față de forma și mărimea ochilor mei. Îmi micșorau câmpul vizual. Dimineața mă trezeam cu ele ciufulite. Am făcut tot ce mi-a spus cosmeticiana să nu fac pentru a le putea păstra. După o lună se smulseseră toate (cu ajutorul meu), cele mai multe cu tot cu genele mele.

Dacă ai un grav defect fizic, poate ar fi necesare implanturile mamare dar să faci asta doar pentru că nu te mai simți tu tânără ? Ce simț estetic să-ți dicteze să ai un bust disproporționat atașat la o piele atârnând pe oase ? De ce să nu alegi o cale naturală de a-l obține, chiar cu prețul unor kilograme în plus ? Probabil pentru că asta e posibil doar când natura e prietena ta și atunci când te îngrași cu 4 kg, toate cele 4 se duc fix acolo. Și asta, regulat, în fiecare iarnă :)). Femeia cu implanturi mamare din rațiuni estetice e ca bărbatul care își lucrează excesiv mușchii la sală : îți deviază atenția de la lipsa neuronilor. Manevră de efect pentru unii.

Echipată ea așa, pornește la atac. Va ataca orice bărbat are neșansa să-i iasă în cale și să-i trezească o umbră cât de mică de interes. Înainte să-i dea prin cap bietului om ce îl așteaptă și înainte să înțeleagă cu ce a greșit pe lume de trebuie să pătimească atâtea, minunea din Oz își va etala farmecele, își va prezenta tentant (după mintea ei) îmbunătățirile, în speranța că respectivul, năucit de atâta frumusețe închipuită, va ceda și o va urma în cuibușorul ei de nebunii. Tot secretul pare să fie încercarea simultană a mai multor exemplare masculine până când unul, mai puțin rezistent ori mai puțin interesat de calitățile ei reale, și care are ca țintă tocmai asemenea exemplar zbuciumat, cedează, îi face jocul și misiunea e îndeplinită cu succes. Succes de scurtă durată pentru că ea pare să fie mereu în căutarea altora care să-i confirme tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Pe ea o poți aborda cum vrei. Oricum vrei tu, va vrea și ea. Totul e să vrei mai repede.

Dacă la 40 de ani o femeie nu a ajuns să arate ca Vrăjitoarea din Oz, dacă e mai mult micuța Dorothy, dacă doarme la fel de bine și cu ridurile fine din jurul ochilor, dacă acceptă pe timp de iarnă și cele 4 kg așezate tocmai unde trebuie, înseamnă că puțin îi pasă de toate astea și dacă ai ajuns în zona ei de interes, trebuie să-ți schimbi discursul. Înseamnă că nu o impresionezi cu performanțele tale nocturne povestite cu atâta patos.

Măritată sau nu, când atinge pragul ăsta sensibil, femeia se crizează. Și cum să nu te crizezi când totul în jurul tău se învârte haotic în jurul sexului ? Când auzi la nesfârșit aceleași comentarii și aceleași aluzii până le înveți pe de rost? Nu că am avea ceva împotriva sexului, dimpotrivă, continuă să ne placă, dar nu poți aborda o femeie de parcă ai face o tranzacție la bursa de valori. Rece, calculat, precaut și cu plan de rezervă. Dacă te vrea, bine. Dacă nu te vrea, nu e nimic de capul ei. Nu mă-nnebuni ! Poate atât pricepi tu dintr-o conversație veșnic aluzivă. Când va învăța bărbatul să abordeze corespunzător o femeie, va fi un pas important în evoluția omenirii. Până atunci, ne descurcăm cu ce avem.

Dacă abordezi o femeie de 40 de ani ca pe o puștoaică de 20, ai face bine să păstrezi distanța de siguranță de 2 metri. Dacă nu recunoști pericolul din privirea ei, dacă îl confunzi cu vreun interes erotic și depășești distanța de siguranță, fii sigur că se înfinge în gâtul tău. Și nu de drag ! Foarte important de urmărit să nu aibă un obiect contondent în mână atunci când intenționezi să îi propui, râzând, diverse acrobații la sol. Iar dacă o agasezi cu glume al căror sens nu-l înțelegi nici tu, nu te mira când te trimite într-un loc pe care nu-l mai agreezi de mult.

Dacă o abordezi ca pe o femeie de proastă calitate pentru că așa ai visat tu că femeile sunt toate la fel, dacă habar nu ai ce fel de femeie ai în fața ta, s-ar putea să-ți povestească ea în ce subclasă de bărbați te afli tu, indiferent cât de macho crezi tu că ai fi.

Dacă nu ești deschis, sincer și vizibil interesat de ea, mai bine nu te apropia de ea ! Dacă nu ai împlinit 30 de ani, nu te apropia de ea !! Nu voi înțelege niciodată cum un tip de 25 de ani ajunge să fie fascinat de o femeie de 40 de ani. În fine, gusturile nu se discută. Înțeleg că puștoaica de 20 de ani e încă frigidă dar tot n-ar avea habar cum sunt celelalte, mă gândesc. Dacă nu ai împlinit 30 de ani, foarte posibil să nu cunoști vârsta unei femei, și nici femeile. Prin urmare, n-ai ști ce să faci cu ea. Iar ea profesoară de sex nu mai e de mult.

Dacă încă o întrebi cum o poți convinge, deja ești pe ultimul drum. Chiar crezi că-ți spune ? Dacă te vrea, vei simți asta înainte să apuci tu să spui ceva. Dacă te vrea, faptul că o întrebi și tu asta e doar de amorul artei pentru că știți amândoi ce vreți. Dacă nu te vrea, alege-o liniștit pe vrăjitoarea veșnic doritoare și nu vei mai avea niciun mister de dezlegat.

Dacă nu te vrea, destupă-te la minte și lasă textele erotice pentru momente mai inspirate. Decât s-o tot întrebi ce-i place la un bărbat, mai bine schimbă-ți sexul. Cu ăsta e clar că nu te simți confortabil.

Dacă încerci să-i cunoști preferințele înainte să te apropii la mai puțin de 1 metru de ea, încă n-ai aflat că până la fantezii erotice, ea intră în fibrilație doar la privirea și la timbrul vocii tale. Și-i mult mai simplu să pornești de aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *