Bunele maniere la locul de muncă

Nu CV-ul e cel care trebuie să te reprezinte la un interviu pentru un nou job, ci certificatul unui psihiatru cum că ai fi întreg la minte. E foarte primejdios să mai angajăm azi oameni care își motivează dorința de a lucra într-un loc doar afișând semeț colecția personală de diplome și certificate de competențe, fără să facă dovada integrității morale și a echilibrului psiho-emoțional.

A trecut vremea odioasei întrebări auzite la un interviu profesional, ˝Unde vă vedeți peste 5 ani ?˝. Slavă Domnului ! Altfel, unde să mă văd ? Pe altă planetă. Ori într-o savană, în junglă, oriunde numai printre oameni pietruiți de orgolii și diplome – nu. Întrebarea potrivită zilei de azi ar fi : CUM TE REGĂSEȘTI CEL MAI DES ? ÎN POZIȚIA DE AGRESAT ORI DE AGRESOR ? Iar răspunsul va spune multe unui recrutor iscusit.

E foarte important ce ai lucrat, unde ai lucrat și ce ai învățat. E în regulă să începi de aici discuțiile într-un interviu pentru un nou job. Dar ce fel de om ești când ești calm și ce fel de animal devii când ești nervos, nu te întreabă nimeni. Cum reziști în condiții de suprasolicitare fizică și psihică sau DACĂ reziști, iarăși nu interesează pe nimeni. Care sunt mecanismele tale de adaptare la stress, cum răspunzi la provocări (la provocărilor oamenilor prost educați, evident), cât de bine lucrezi în echipă, cum tolerezi agresiunile psihice repetate de la locul de muncă ? Asta ar trebui să întrebăm oamenii înainte de angajare în loc să ne limităm colectarea diplomelor lor. Asta dacă ești un angajator de top.

Hărțuirea la locul de muncă se referă la comportamentul repetat și nejustificat față de un angajat sau un grup de angajati, informează Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă într-un document informativ publicat pe site-ul propriu. “Hărțuirea la locul de muncă provoacă un stres considerabil victimelor și colegilor, familiilor și prietenilor acestora. În unele cazuri, victimele nu iși pot desfășura activitatea în mod normal la locul de muncă și nu pot avea o viață normală”, se precizeaza în documentul citat.

Angajatorul de rând are mentalitatea țiganului care spune : ˝Decât să spălăm copilul, mai bine facem altul.˝ După principiul ăsta se ghidează angajatorul mediocru : ˝Cui îi convine, rămâne. Cel căruia nu îi convine, poate să plece.˝ Ne fălim cu serviciile de calitate pe care, cică, le oferim dar nu vedem că acea calitate este asigurată de niște oameni. Nu de certificatele internaționale și nici de diplomele atârnate falnic pe pereți (mie îmi amintesc de fotografiile înrămate ale decedaților), ci de munca unor oameni. Oameni despre care nu vrem să știm nimic, oameni pe care îi lăsăm să lucreze în condiții de agresivitate psihică. E important ca de pe urma muncii lor să se obțină multe comisioane. Atât, altfel ei n-au decât să și moară. Ori îi înlocuim cu alții, docili și dresabili.

Dacă un individ este atât de prețios încât e lăsat să își facă de cap la locul de muncă (în sensul agresiunii psihice constante pe care o exercită asupra anumitor persoane), atunci împreună vor trebuie să suporte și consecințele legale pentru că nu au toți din jurul lor toleranță bună la agresiuni.

Orice avocat (dacă vrem să îl consultăm) ne informează că art. 8 din Codul Muncii  prevede că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe. De asemenea, pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă.

În plus, același document prevede, la art. 39, că salariatul are dreptul la demnitate în munca și la securitate și sănătate în muncă. “Neprecizându-se dacă este vorba doar de sănătate fizică, vom înțelege că legiuitorul s-a referit și la sănătatea morală a salariatului”, subliniază un reprezentat al unui cabinet de avocatură.

Un alt act normativ la care ne putem raporta când vine vorba de hărțuire la locul de muncă este OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care reglementează principiul egalității între cetățeni. Prin urmare, precizează avocatul, în cazul în care un salariat sau angajatorul tratează într-un mod disproporționat alt salariat, se creeaza o situație discriminatorie și se poate ajunge chiar la hărțuire, în cazul în care situația persistă.

“În principiu, hărțuirea, orice formă ar îmbrăca, presupune un comportament abuziv, manifestat deliberat, în cadrul relațiilor de muncă, având ca rezultat degradarea ambientului în care se desfășoară munca, precum și atingerea personalității, demnității sau integrității psihice sau fizice ale unei persoane”, subliniază specialistul.

Potrivit avocatului, printre consecințele acestor acțiuni se numără mai multe simptome fizice, mentale și psihosomatice: stres, depresie, scădere a stimei de sine, sentimente de autoculpabilizare, fobii, tulburări de somn, afecțiuni digestive și musculoscheletice.

Cunoscând toate acestea, care ar fi motivul pentru care permitem agresiunea psihică la locul de muncă ? Care anume informație ori indicație profesională nu poate fi formulată și exprimată într-un mod civilizat ? Niciuna dacă ești nevrotic(ă).

Dacă ești nevrotică, dacă suferi de isterie și refuzi să te tratezi, ești obligată să declari acest lucru la orice interviu profesional. E opțiunea ta dacă accepți sau nu psihoterapia, însă angajatorul trebuie să știe pe cine angajează. Ești valoroasă pentru companie ? În regulă, însă tu trebuie să fii permanent monitorizată, trebuie să ai o continuă evaluare psihologică. Trebuie să existe un om special plătit care să urmărească și cum sunt afectați cei mai mulți dintre colegii tăi de atitudinea ta constant agresivă.

Dacă ești isterică la locul de muncă, ar trebui să fii însoțită ÎN PERMANENȚĂ de un psihiatru la locul de muncă. El va trebui să aprecieze corectitudinea de care spui că dai dovadă și tot lui va trebui să îi explici de ce nu reușești să comunici mai nimic fără aroganță, dispreț și ton ridicat. Psihiatrului va trebui să îi explici și, la un moment dat, angajatorului tău, de ce produci în mod constant stress și daune morale altor angajați, iar angajatorul va decide dacă e convenabil să plătească pentru daunele pe care și le provoacă angajații unii altora.

Dacă nu se cere o evaluare psihiatrică la angajare (de către un psihiatru agreat de ambele părți), atunci din timp în timp un angajator de top (cel din visele noastre), ar trebui să ceară un feedback din partea angajaților, referitor la condițiile de muncă. Așa asiguri și menții calitatea  serviciilor cu care te mândrești, nu încălcând drepturile angajaților.

Conform legilor în vigoare, angajatorul nu are drept unică sarcină să răsplătească financiar munca prestată, el e obligat să asigure condiții optime de muncă. Asta înseamnă, printre altele, că dacă sancționezi agresiunea fizică, la fel să o sancționezi și pe cea psihică. Înseamnă să te preocupe menținerea unei comunicări eficiente și să iei măsurile necesare dacă aceasta lipsește.

Nicio indicație profesională nu este înțeleasă și urmată eficient dacă o exprimi într-un mod agresiv. Mai întâi analizează-ți munca, atitudinea și comportamentul și apoi să îndrăznești să ai crize de personalitate la locul de muncă.

10 metode de gestionare a crizelor de personalitate ( a se citi impertinență și furie) de la locul de muncă, recomandate de vulg (că, dehh, nu avem toți studii de specialitate) :

Metoda 1. Dacă ai tare emoționale, nu ai ce căuta la locul de muncă până nu te vindeci, cu atât mai mult cu cât munca ta e TOTAL DEPENDENTĂ de prezența și munca altor oameni.

Metoda 2. Dacă nu reușești să comunici decât pe un ton agresiv, înainte de a o face mergi într-o cameră alăturată și dă-te cu capul de pereți, mușcă din clanță, urlă la Lună (dacă ai norocul să fie Lună Plină), fă orice te-ar putea aduce, în timp real și util, la o stare psihică normală și necesară la locul de muncă.

Metoda 3. Când simți nevoia să urli la cineva, pune mâna pe telefon și sună-ți copilul, bărbatul, șeful ori șefa și înjură-i pe toți pe rând. Așa vei vedea că te afli într-o stare isterică și că nu îți dorești să fii înfruntată și nici înțeleasă. Îți dorești doar să mai reverși din preaplinul psihicului tău alterat.

Metoda 4. Faptul că toți cei din jurul tău îți înțeleg boala mintală, nu e motiv să continui să te porți ca un individ cu handicap social, unul care nu e capabil ori nu dorește o comunicare eficientă cu ANUMITE PERSOANE la locul de muncă. Probabil că încă nu ai înțeles că ORICE loc de muncă este un spațiu comun, nu îți aparține în niciun fel și nu ai dreptul să agresezi pe niciunul dintre cei aflați acolo fără să suporți consecințele legale.

Metoda 5. Dacă, întâmplător, te crezi importantă pentru că ai o anumită profesie (boală specific românească, de altfel), e un factor de risc pentru o alterare psihică profundă și ireversibilă.

Metoda 6. În fiecare dimineață, amintește-ți unde te duci și la ce te duci. Scrie-ți pe ceva dacă uiți mereu. Plătește pe cineva să-ți reamintească întruna că munca ta NU CONSTĂ în agresarea psihică a colegilor de echipă. Ori dacă pentru asta ești plătită, ar trebui să știm și noi, iar negocierea salariului va pleca de aici.

Metoda 7. Fă-ți un jurnal zilnic în care să scrii lucrurile de care ești mândră că le-ai făcut în acea zi. Dacă vei regăsi des crizele de personalitate și urletele prin care îți exprimi orice propoziție, e semn că trebuie să te împrietenești cu un psihiatru.

Metoda 8. Descrie 5 calități pentru care crezi că ești apreciată ca persoană. Nu profesional, social ori nu mai știu cum. 5 trăsături pozitive de caracter. Apoi vezi care dintre ele compensează instabilitatea ta emoțională și care recompensează în vreun fel persoanele pe care le agresezi în mod constant.

Metoda 9. Găsește-ți o prietenă de suflet (dacă tot am văzut că psihiatrul nu-ți place) care să îți dea un feedback referitor la comportamentul tău față de anumiți colegi de la locul de muncă. Dacă îți dă dreptate și te încurajează constant să fii isterică și needucată, șterge-o din lista de prieteni de pe FB. Sunt șanse ca ea și doar ea să fie cauza impertinenței și infatuării tale.

Metoda 10. Dacă nimic din toate astea nu funcționează, ești un psihopat funcțional. Un individ care trăiește în adorația propiei persoane, o individă care confundă compătimirea și oroarea celor din jur cu aprecierea ori chiar cu respectul în mod idiot mult căutat.

Până vei înțelege că psihiatrul va fi pentru multă vreme singurul tău prieten devotat și sincer, poți citi aici definiția psihopatiei, stare care te caracterizează și te domină, o stare incompatibilă cu munca pe care o prestezi și până nu ești echilibrată psiho-emoțional, în cazul tău – stare confirmată de un psihiatru, ești un factor de risc pentru buna evoluție a serviciilor și prestigiului companiei care (nu știm pentru ce mai exact) te plătește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *