Bărbații care nu ne vor iubi niciodată

E indisponibil emoțional, în ciuda disponibilității lui fizice și financiare. E acela care iubește orice altceva înaintea femeii. Își iubește mai mult mămica, fosta soție, copiii, banii, cariera, prietenii, dependențele. Iubește toate astea și abia apoi femeia.

E foarte comod, dar ipocrit și iresponsabil în același timp, să susții că el ți-a irosit viața ori că a fost un egoist și un nerecunoscător. Tu l-ai iubit total, iar el nu a știut să te facă fericită. Și tu l-ai iubit egoist, l-ai vrut cu egoism fix pe el fără să îți pese de compatibilitatea pe termen lung.

Durata și calitatea relației de cuplu nu este asigurată de statut și nici de respectarea unor reguli sociale absurde ori urmarea unor restricții și obiceiuri din copilărie. Fericirea ar putea veni dacă ești sincer(ă) cu tine și cu cel ori cea de lângă tine, dacă te lași în voia emoțiilor și sentimentelor sincere pe care cu siguranță le-ai încercat cel puțin o dată în viață. Fericirea ar putea dăinui dacă alegi corect și dacă alegi singur(ă), fără influențele ori intervențiile fals-binevoitoare ale apropiaților tăi.

Bărbatul dependent, încă, de mămica lui. Indiferent de vârsta lui, locuiește cu mămica și tot mămica îl îmbracă, îi gătește, îi spală și îi calcă. Ea îi curăță pantofii și îi găsește lucrurile rătăcite prin casă. Mămică, de cele mai multe ori, divorțată de ani buni și care își consideră băiatul (care, biologic, a ajuns bărbat de mult) un neajutorat. E convinsă că doar ea îl poate îngriji așa cum trebuie și nu tolerează afecțiunea lui pentru altă femeie.

Băiatu´ lu´ mama va rămâne cu handicap emoțional pe toată viața. Eventuala lui iubită va lupta inutil cu această fantomă a minții și vieții lui pentru că, oricum, niciodată nu va face nimic atât de bine ca mama lui. Iubita lui va trebui să-i spele, să-i gătească și să-l îngrijească așa cum o face atât de bine mama lui. Foarte longevive, de regulă, aceste mame.

Bărbatul proaspăt divorțat. Fără dubii, își va reface și el viața personală dar după ce o va distruge pe a ta. Trăiește continuu în trecut temându-se de viitor. Fie că o mai iubește pe fosta ori o urăște de moarte, el nu este disponibil emoțional pentru o nouă relație chiar dacă asta susține cu ardoare. Te minte și se minte, doar îi ești utilă prin preajmă, nimic mai mult, iar dacă ai tu suficientă disponibilitate pentru a-i iubi și copilul, cu atât mai bine pentru confortul lui total. Dar tot nu te va iubi.

Bărbatul-tată de copii, dintre cei mai egoiști bărbați care au existat vreodată, te-ar putea iubi sincer dacă tu nu ți-ai dori copii. Să fii un fel de iederă atârnată de viața și de gâtul lui, să îl iubești și să îl îngrijești dar să nu îți dorești copii. Nu e suficient copilul lui ? Pentru că el altul nu-și dorește. Vei rămâne lângă el până îți vei înțelege rostul în viață. Nu va suferi defel după tine. El e fericit cu copilul lui, iar o femeie (încă) mai găsește.

Bărbatul care iubește banii mai mult decât orice. Dacă e suficient de potent financiar, nu te va accepta dacă nu faci parte din aceeași categorie. Are suficient autocontrol ca să facă față valului de emoții și sentimente care îl încearcă în preajma ta și refuză să accepte că poate fi topit după tine cât timp nu produci suficienți bani în viața de zi cu zi. E bărbatul cerebral, insensibil față de orice femeie, cel care conduce ultimul tip de mașină și care va vâna confortul financiar absolut. Nu valorezi nimic tu, cu feminitatea și dulceața ta și cu toate visele și planurile tale pentru familie. Nu vei rezista în niciun fel pentru că te va exclude el rapid din preajmă în căutarea egalei lui. Nu suferă din dragoste, ar suferi din lipsa banilor.

Bărbatul carierist și narcisist. Acela care și-a clădit poziția și cariera cu mult efort și te acceptă doar dacă ai același tip de carieră și, dacă se poate, aceeași profesie. Nu va accepta nici măcar mental o femeie inferioară lui din punct de vedere profesional și nu pentru că ar fi incapabil să iubească, ci pentru că imaginea lui e mai importantă decât o eventuală dragoste împărtășită. Are nevoie de acceptul celor apropiați lui, la fel de snobi ca și el. Ar putea fi interesat de o femeie inferioară lui dacă aceasta va avea suficiente resurse emoționale, răbdare și abilități de comunicare pentru a se apropia de el și a-l (re)umaniza. Va trebui să ai sentimente foarte puternice față de el, sentimente pe care el le-ar putea ușor împărtăși într-un mediu intim, familiar, să fii acceptabilă la nivel intelectual și să-l faci să se simtă destul de sigur pe el pentru a face față criticilor dese la adresa voastră.

Băiețelul oprit în evoluție, adolescentul întârziat care mai vrea să copilărească, mai vrea să iasă săptămânal la o bere cu băieții, să meargă cu ei la pescuit, în drumeții, oriunde are chef el, iar tu să îl aștepți veșnic și să îi accepți aceste copilării nevinovate. Își dorește un copil ca pe o jucărie nouă și se joacă cu el 10 de minute pe zi. Lumea lui e cea a prietenilor și a jocurilor, tu vei crește copilul singură și vei avea grijă de casă tot singură. Vei rămâne lângă el până te vei fi săturat de singurătatea în doi.

Bărbatul dependent de substanțe toxice, de jocuri de noroc, de femei, de orice altceva îi poate distrage atenția de la o viață plină de responsabilități nesuferite lui. Dacă te simți atrasă de asemenea individ, ar fi semn că ai chiar tu nevoie de sprijin psihologic și îl poți ruga să te însoțească. Poate vă faceți un bine și rămâneți singuri.

Bărbatul pasiv. V-ați văzut, ai tu impresia că v-ați plăcut (că d-asta te-a cerut în căsătorie după 8 luni) și nu are nicio reacție și nicio obiecție, indiferent ce îi propui tu. Confunzi apatia, indolența, indiferența și resemnarea lui cu o dragoste platonică inexistentă. Vei fi sincer mulțumită de situație până îi vei înțelege jocul în povestea asta. El trebuia să-și facă datoria de bărbat serios (de multe ori, chiar este serios), s-a căsătorit și (ți-)a făcut și copii. Ce motive de nemulțumire ai avea ? Sigur și tu, femeie serioasă, ai avut un singur scop în viață : să fii în rândul lumii, să te căsătorești și să ai copii. Misiune îndeplinită, că fericirea este pentru alți oameni.

Nu este el vinovat pentru nefericirea ta. Ai simțit că alegi greșit și, totuși, l-ai ales pe el. Ai curajul ca următorul să fie mai bun !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *