Viitorul e scris în gândurile tale (I)

Trăim împreună într-un Univers comun nelimitat însă viața personală o trăim într-un Univers individual (auto)limitat. Avem percepții diferite asupra  timpului, spațiului, oamenilor, propriilor șanse și capacități și a întregii vieți. Într-adevăr, timpul meu nu este egal cu al tău, spațiul meu este nelimitat în comparație cu spațiul tău declarat fix de către mintea ta, iar puterea gândului meu ar putea părea infinită dacă tu nici nu știi că aceasta există. Limitele Universului individual sunt limitele minții noastre.

Dacă ignori sau nu cunoști puterea gândului asupra destinului tău, vei fi convins că ai o existență ireversibilă și limitată în spațiu și timp. Că ai un număr relativ fix de ani de trăit, cu repere fixe în timp privind educația și viața personală, iar dacă nu cunoști și nu îți folosești și dezvolți constant puterea gândului, vei crede că ți-ai ratat viața (pentru că o judeci doar după momentul prezent și, cel mult, după trecut) și nu vei ști că viitorul tău e încă nescris.

În fapt, viața nu este ceea ce ai trăit în trecut (pentru că acesta s-a încheiat) ori ceea ce trăiești în prezent (pentru că acesta durează fracțiuni de secunde ce trec cu o viteză ce nu te lasă să știi în care anume secundă ai trăit mai intens). Viața este ceea ce urmează în viitor. Viitorul are cea mai lungă durată în timp și e cel mai bogat în evenimente dacă înțelegi că puterea gândului tău e cea care le generează.

Einstein, John Archibald Wheeler, toți fizicienii și rațiunea ne spun că trăim într-o lume cvadridimensională cu coordonate fixe : spațiul tridimensional și timpul liniar, unidimensional și că nu putem influența nimic în Universul comun ori măcar în cel individual.

Timpul, ca o coordonată a Universului comun, ar putea fi liniar însă în Universul individual este (relativ) tridimensional având 3 coordonate : trecut, prezent și viitor. Cele 3 coordonate ale spațiului (lungime, lățime și înălțime) sunt palpabile și măsurabile, la fel și coordonatele timpului : trecutul există continuu sub formă de amintiri, iar viitorul există și el sub formă de idei (dacă le avem și dacă ne cunoaștem puterea gândului asupra viitorului).

A patra și cea mai importantă dimensiune a timpului este elasticitatea. Timpul fizic este măsurat în secunde, minute, ore, luni, ani șamd, unități de măsură definite de rațiunea umană, perfect măsurabile și universal valabile dacă excludem coordonata energetică individuală. Puterea gândului tău, ori lipsa ei, este cea care va dilata ori va comprima timpul (el curgând pe aceeași axă măsurată în secunde, ore, luni, ani…) însă dilatarea lui îți va oferi timp suplimentar pentru toate ideile și proiectele tale de viitor : activități suplimentare, proiecte noi, orice gândești că este posibil și îți este benefic în viitor.

John Archibald Wheeler (unul dintre ultimii colaboratori ai lui Albert Einstein și fizician polivalent cu contribuții în fizica nucleară, electrodinamică și optică, teoria relativității generale și gravitație) definea cum interacționează materia (masă + energie) cu continuul spațiu-timp : „Spaţiu-timpul îi spune materiei cum să se mişte, în timp ce materia îi spune spaţiu-timpului cum să se curbeze”.

Mai concret, dacă îți dorești și îți este necesară o schimbare radicală în viața ta (care presupune o activitate nouă și consum de timp supraadăugate activităților tale zilnice), ai putea gândi și hotărî că îți lipsește timpul fizic pentru realizarea lor și vei rămâne blocat toată viața ta într-un prezent care nu există. Dacă, însă, îți vei lăsa LIBER gândul câteva momente, vei găsi soluții pentru ORICE blocaj din viața ta, fie că e profesional ori personal.

Vei avea surpriza să constați fizic un fapt imposibil de explicat de legile fizicii : cu cât adaugi mai multe activități CONSUMATOARE DE TIMP în programul tău deja aglomerat, CU ATÂT MAI MULT VEI AVEA TIMP PENTRU TOT CE ȚI-AI PROPUS. Vei avea timp să faci sau să îți refaci viața personală, să urmezi noi cursuri de formare profesională în timpul liber pe care anterior nu știai că îl ai și să te angajezi în noi proiecte ancorate în viitor și totul pentru că ai lăsat liberă puterea gândului să reprioretizeze și să reorganizeze timpul care nu e limitat la secunde, ore, zile și săptămâni fizice.

Prezentul este cel care NU EXISTĂ și cel în care rămân blocați cei mai mulți dintre noi. Credem că nu știm ce ne rezervă viitorul, iar pentru asta gândim că trebuie să ne focusăm pe un prezent care durează o fracțiune de secundă dar într-o secundă prezentul a devenit trecut deci nu suntem focusați pe NIMIC în timp. Abia asta este o pierdere de timp, încercarea de a trăi intens viața în secunde în loc să construim viitorul folosind energia și forța gândului.

Viitorul este viața ta, viitorul este ceea ce construiești în prezent prin forța gândurilor tale, așa cum poți să nu construiești nimic și să continui să fii nemulțumit de viața pe care ți-ai modelat-o copiind fidel doar ce au făcut cei din jurul tău, fără șlefuiri și dorițe personale. Credem că trăim în prezent însă ceea ce ne dorim, conștient sau inconștient, mai intens și pentru timp mai îndelungat, aceea vom trăi în viitor. Dacă nu cunoști puterea gândului, te vei mulțumi cu o viață banală ori, mai rău, cu o viață cu adevărat ratată neștiind că puterea de a-ți schimba radical viața este în tine, în consecvența și în forța gândurilor tale.

Nu se va produce nicio schimbare pozitivă și importantă în viața ta cât timp vei gândi : nu am timp pentru asta (neștiind că timpul real se dilată ori se comprimă după puterea gândului tău), e prea târziu pentru asta (unde ai întârziat ?? nu poți întârzia decât în secunda prezentului; în viitor ajungi întotdeauna la timp); trebuia să fac asta acum câțiva ani, nu mai este posibil să trăiesc asta acum. Gândurile tale negative au hotărât și că este prea târziu, și că ai ratat ceva important în viață și că nu ai putere și nici timp să mai schimbi ceva.

Dacă, însă, lași gândurile să existe și să fie intense și constant pozitive ca parte din viața ta, vei realiza tot ceea ce pentru alți oameni va rămâne un vis în Universul lor limitat de un spațiu fix și un timp măsurat obsesiv în secunde, minute, ore, săptămâni, luni și ani. Ani pierduți cu adevărat, ani lungi trăiați în regrete intense ce sunt gânduri de care nu s-au folosit la timpul potrivit și pe care nu le-au lăsat să se împlinească.

Nu ai limite în timp nici pentru performanțe profesionale și nici pentru satisfacții personale. Totul se petrece atunci când decizi TU. Ai tot timpul din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *