Nu cred în nevinovăția mamelor singure

Dacă aș fi bărbat, iar partenera mea (nici măcar soția), m-ar anunța că voi fi tată (fără să-i pese ce cred eu despre asta), m-aș simți mințit, trădat și violat. M-ar încerca o furie inimaginabilă și o sete de răzbunare teribilă. Nu am spus niciodată că îmi doresc copii, iar ea mă anunță în extaz că va fi mama copilului meu. Dar poate visul meu e altul, poate îmi doresc ca o cu totul altă femeie să dea naștere copiilor mei, iar cea de acum e doar o trecătoare prin viața mea.

 

Continue reading

Visez o lume deșteaptă și cuminte

Visez o lume care te îndeamnă continuu să crești și să iubești. O lume în care nu trebuie să lupți continuu pentru iubirea ori pentru fericirea ta. Visez o lume cuminte și deșteaptă care te lasă să fii altfel decât îi place ei și care te ajută în zborul tău oriunde în altă lume.

Continue reading

Cea mai bună prietenă

Prima zi de muncă, abia aștepta să se instaleze în biroul elegant și impunător ca al treilea traducător autorizat al companiei. Tânără, frumoasă, ambițioasă și încrezătoare.

Nu știa ce ținută să aleagă pentru prima zi care se anunțase a fi doar de socializare. Vârsta fragedă își spunea cuvântul, rareori îi reușea o vestimentație potrivită evenimentului anunțat. Nu ar fi vrut să fie nici prea sobră dar nici prea casual. Probează 5 ținute și, ca de obicei, nu alege niciuna. Presată de timp, îmbracă o pereche de blugi, care îi veneau ca turnați, și o cămașă bleumarin.

Continue reading

Nu ai amantă, tu doar îți înșeli nevasta

Amanta nu e o femeie oarecare cu care îți petreci nopțile ori zilele furate de la nevastă. Nu e nici aceea pe care o minți întruna că ești victima unei zgripțuroaice care te neglijează. Nici aceea căreia îi spui că tu divortezi sigur dar mai aștepți să mai crească un pic copiii.

Dacă ești maestru în arta complimentelor insistente, ești un trișor în devenire. La fel dacă principalul subiect de discuție cu prietenii și colegii tăi sunt femeile. Femeile pe care le-ai avut, pe care le ai și pe care sigur le vei avea.

Continue reading

Jurnal de pisică

Sursă nesecată de statistici,studii și povețe sunt toți psihologii. De altfel, oameni inteligenți. Afli de la ei că dacă ești stăpână de pisică ai o personalitate anume, cu mult diferită de cea a stăpânului de câine. Acuma, oricât de mult ți-ar plăcea trăsăturile stăpânului de câine, nu te-ar ajuta la nimic să le cunoști dacă tu, oricum, ești leșinată după pisici.

Continue reading

Arta vinului de calitate

Povestea vinului Jidvei. Cel mai mare producător de vin din România, cea mai bună viță de vie obținută în cadrul școlii de viță, întreținerea acesteia prin tehnologii optime ce asigură producția de struguri de calitate, recoltare în funcție de soiul și gradul de maturare al boabelor urmărindu-se obținerea nivelului optim între nivelul de aciditate, zaharuri și arome, separarea boabelor de ciorchine urmată de o zdrobire ușoară pentru a permite ieșirea mustului.

Continue reading

Viitorul e scris în gândurile tale (I)

Trăim împreună într-un Univers comun nelimitat însă viața personală o trăim într-un Univers individual (auto)limitat. Avem percepții diferite asupra  timpului, spațiului, oamenilor, propriilor șanse și capacități și a întregii vieți. Într-adevăr, timpul meu nu este egal cu al tău, spațiul meu este nelimitat în comparație cu spațiul tău declarat fix de către mintea ta, iar puterea gândului meu ar putea părea infinită dacă tu nici nu știi că aceasta există. Limitele Universului individual sunt limitele minții noastre.

Dacă ignori sau nu cunoști puterea gândului asupra destinului tău, vei fi convins că ai o existență ireversibilă și limitată în spațiu și timp. Că ai un număr relativ fix de ani de trăit, cu repere fixe în timp privind educația și viața personală, iar dacă nu cunoști și nu îți folosești și dezvolți constant puterea gândului, vei crede că ți-ai ratat viața (pentru că o judeci doar după momentul prezent și, cel mult, după trecut) și nu vei ști că viitorul tău e încă nescris.

Continue reading

Smart Protection pentru iPhone 8 și iPhone X

4 straturi speciale cu o grosime totală de 0,2mm : stratul de suprafață format din polimeri elastomeri care „se vindecă” în timp eliminând zgârieturile fine, stratul de calitate optică, stratul de dispersare a șocurilor și stratul din silicon activ ce oferă o aderență perfectă și anduranță ridicată. Pe scurt : folia de protectie iPhone 8.

Continue reading

Aromele cadourilor tale

Fiecare cadou pentru o persoană dragă ar trebui să conțină multă ciocolată delicioasă, cafea de calitate și o băutură rafinată, indiferent de eveniment ori de sărbătorit și pentru că sărbătorile de iarnă vin cu multă poftă de dragoste și ciocolată, e un moment prielnic pentru alegerea unui cadou bogat și generos oferit de Giftsolution, cel mai mare producător național de cadouri.

Continue reading

Maratonul bloggerilor

Dacă iubești competitivitatea și îți e familiară tensiunea de dinaintea fiecărui deadline, dacă scrii cu ușurință pe o temă dată și reușești să respecți câteva condiții tehnice, ești candidatul perfect pentru competiția de toamnă Blogathon 2017 platformei Blogawards.

Continue reading