Gradul de satisfacție al angajatului

Nu orice angajat este o slugă fără minte pe care tu, angajator ori pseudo-șef, să îl calci constant pe cap. Multe persoane au o personalitate și un caracter bine definite și nu au nevoie de restricțiile și indicațiile tale lipsite de logică. Multe persoane aflate în subordinea cuiva sunt oameni inteligenți, cu o stimă de sine sănătoasă și integri moral și profesional dar tu, un șef ori angajator mediocru, nu vei înțelege nimic din toate astea.

Nu orice individ e potrivit pentru a coordona alți oameni. Docilitatea idioată nu e o calitate, iar dacă ăsta e singurul lucru pe care îl pretinzi de la cei din subordine e semn că ești doar o simplă slugă a cuiva anume.

Continue reading

Bunele maniere la locul de muncă

Nu CV-ul e cel care trebuie să te reprezinte la un interviu pentru un nou job, ci certificatul unui psihiatru cum că ai fi întreg la minte. E foarte primejdios să mai angajăm azi oameni care își motivează dorința de a lucra într-un loc doar afișând semeț colecția personală de diplome și certificate de competențe, fără să facă dovada integrității morale și a echilibrului psiho-emoțional.

Continue reading

Slugă la locul de muncă

Există oameni care gândesc cu proprii neuroni și oameni care folosesc neuronul colectiv, uzat de prea multe generații înaintea lor, iar de aici – tiparul de slugă la stăpân : om servil, nevertebrat, cu o singură replică și o singură grimasă ce însoțesc orice frază rostită. Om care, dacă îl scoți din rutina comenzilor primite de la stăpân, își pierde coerența, și așa precară, și nu îți mai urmărește șirul logicii și al discuției. Acela e momentul în care deosebești sluga de omul independent.

idiots

Continue reading

Drumul spre excelență

Coleg(ă) de echipă = acea persoană fără a cărei muncă nici munca ta nu s-ar putea efectua. Punct. În niciun domeniu profesional nu vei reuși să excelezi de unul singur. Orice minut al existenței tale profesionale e susținut de o întreagă echipă.

E un handicap să nu reușești să lucrezi în echipă, să crezi că adorația pentru propria profesie e de ajuns pentru a susține munca unei echipe întregi. E un handicap să nu îți pese de problemele ori tensiunile din cadrul echipei. E o veche meteahnă comunistă să cerșești respect la locul de muncă. A lucra în echipă înseamnă să nu cerșești respect.

teamleader

Continue reading

Medic la fabrica de rulmenți

Dacă îi întrebi, puțini oameni cunosc rolul unei anesteziste. Cei mai mulți știu că te adoarme și atât. Restul face chirurgul. Ce face chirurgul, face foarte bine dar anestezistul te ține în viață pe toată durata intervenției lui. Dacă asta nu e suficient de important ca să înțelegi importanța unui anestezist, atunci își merită fiecare soarta.
071916_RA_anesthesia_feat

Continue reading

Veriga slabă a echipei

 

O recunoști dintr-o privire : cu ifose de țărăncuță, șantajistă și oportunistă, un personaj ce vorbește fără încetare, cu o grimasă împietrită ce vrea să pară zâmbet; mimează prietenia și colegialitatea, e peste tot numai acolo unde ar trebui – nu. Se vrea cu disperare indispensabilă. Se vrea recunoscută drept șefă peste șefa încă în funcție  și-n viață.

team

Continue reading

Cartea de vizită a angajatorului

ANGAJATUL este cartea de vizită a angajatorului, nu board-ul director, nici PR-ul, nici HR-ul și nici clienții satisfăcuți. Angajatul este purtător de reclamă pozitivă sau negativă, în funcție gradul lui de satisfacție și de calitatea angajatorului, în funcție de seriozitatea și constanța cu care acesta se implică în raporturile de muncă.

good work

Continue reading

În pat cu dușmanul

Refuz să fac reclamă, plătită, unui sexshop. Pot, în schimb, să fac antireclamă gratis. Aviz amatorilor ! Nu aș scrie asemenea reclamă nici pentru 3.000 de lei, iar pentru o ofertă de 300 de lei abia te obosești să accesezi site-ul.

Accesezi site-ul ca să afli că jucăriile sexuale ar condimenta și ar prelungi viața de cuplu și că vibratorul e cel mai bun prieten al vostru. Mureai și asta nu știai. Afli că ai trăit degeaba dacă nu ai cunoscut unul până acum, iar Ziua Îndrăgostiților Închipuiți ar fi ocazia perfectă să te împrietenești cu primul vibrator din viața ta.

atlantida

Continue reading

Ingrata de asistentă

Se plâng medicii că sunt desconsiderați. Se plâng că sunt  înregistrați, denunțați și  arestați. Se plâng că au gărzi multe și salarii mici și sunt de înțeles.

Habar nu am ce salarii au și nici nu mă interesează, și-au ales meseria asta de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Sunt convinsă de corectitudinea lor și sunt profund mișcată de faptul că sunt siliți să-și plătească vacanțele exotice din șpăgi dar dacă îți spun cheltuielile mele (fără vacanțe de niciun fel), intri în depresie, mă !

Îi compătimesc. Sufăr profund și sunt alături de suferințele lor. Sunt niște oameni neînțeleși și hăituiți pe nedrept. Au numai calități, revarsă din ei corectitudinea, profesionalismul, ambiția, compasiunea, interesul sincer pentru pacient și tot ce-i mai bun. Nu-s alții ca ei pe Pământ.

amOameni buni medicii ăștia, păcat că-i strică asistentele. Păcat că trebuie el, om mare, să se împiedice de o proastă de asistentă. De o proastă ingrată și incultă. Păcat că nu-și poate face el meseria fără compromisuri și înjurături. Că el ar face totul perfect da´ nu poate de proastele astea care tot roiesc în jurul lui. Nu știe el că în școala aia de 2 lei pe care o face ea i se repetă obsesiv 3 ani de zile : NU TREBUIE SĂ ȘTIȚI VOI ASTA, VOI TREBUIE SĂ FACEȚI CE VĂ SPUNE MEDICUL. NU VĂ FOLOSEȘTE LA NIMIC SĂ ȘTIȚI ASTA, NU E PENTRU VOI. Și ajungi să lucrezi cu un medic care are cu totul altă părere despre toate astea.

Continue reading

Grandomania omoară România

Îmi povestea cineva drag cum în Noua Zeelandă (locul 2 în lume – 2014- în clasamentul celor mai puțin corupte țări) PÂNĂ ȘI UN OSPĂTAR SE SIMTE JIGNIT DACĂ VREI SĂ ÎI LAȘI BACȘIȘ. În România, românul nesătul se simte jignit DACĂ NU ÎI DAI șpagă.

Prea multe generații de șpăgari au trecut peste noi ca să putem scăpa de ei prea ușor. Prea multe generații de grandomani care nu-și mai încap în piele de atâta iubire de sine. Prea multă toleranță din partea noastră pentru asemenea indivizi, lucru care începe ușor-ușor să se schimbe. Cu stupoarea de rigoare din partea celor implicați, bineînțeles. Nu înțeleg ei de ce nu mai sunt apreciați și de ce li se reproșează faptele lor. Pentru că șpaga nu îți asigură nici respectul, nici aprecierea ori prețuirea cuiva. Șpaga arată doar prețul tău.

temper Continue reading